Proprietate privata.

Sunt unele momente in care simt ca sufletul meu e o geanta imensa in care am tot aruncat lucruri, din care insa am uitat sa mai arunc lucruri, si care a devenit un microcosmos haotic in care nu mai reusesc sa gasesc ce-mi trebuie. Si-mi dau seama ca am nevoie de x sau de y si ca nu le pot imprumuta de la altcineva, caci fiecare are nevoie de x-ul si y-ul lui, asa ca cel mai bun lucru pe care il pot face este sa infig mana adanc in geanta si sa caut:

"Parca mai aveam 2 capsule de constiinta de sine...unde-or fi?? Si cele 20 de grame de curaj pe care imi amintesc clar ca le-am vazut acum cateva zile, erau ambalate in...chestia asta? Ah nu. Ce-o fi asta? Ah, o credinta irationala pe care-am rumegat-o pe jumatate si-am uitat s-o arunc, asa ca a inceput sa se imputeasca aici. Ce dezordine! Normal ca nu reusesc sa gasesc nimic. Si bateriile cele noi pentru laterna de focusare parca erau...pe aici....? Macar un plasture de calm vreau sa gasesc."

Si cu cat am adunat mai mult si cu cat n-am mai facut ordinde demult cu atat mi-e mai greu sa gasesc lucrurile de care am nevoie. Dar sunt acolo, chiar daca in dezordine, chiar daca greu de gasit. Si cine altcineva sa caute in geanta mea si sa le gaseasca daca nu eu?

[pic via http://www.lundlund.com/prop-stylists_set-designers/johanna-borggren]

A murit....

Cand am aflat, mi s-a facut inima mica. Si-am simtit un gol pe care l-am mai simtit doar la moartea lui Dem Radulescu. Am tot vrut sa scriu ceva despre el...sau despre moartea lui. Insa cuvintele mele sunt inca si mai mici decat inima mea facuta mica. Si-atat. O logoree dulceaga n-ar indulci un adevar amar.

Singurul lucru pe care-l pot spune e ca unii oameni au harul de a se transforma in nemuritori. Si chiar daca poate lor nu le mai foloseste la nimic, ei continua sa fie de folos altor si altor generatii...Multumesc...

Un fragment din Filantropica postat de Onuk c-un comentariu care mi se pare ca a spus mai mult decat tot ce-am scris mai sus : "Despre cum ai vrea ca unii oameni sa nu moara".

Si melodia lui ce mi-a facut ochii grei.

Un cap adanc plecat in fata celui care n-ar fi putut sa fie altceva decat Maturator de praf de stele. Avea prea mult si ne-a dat si noua.

[photo via http://bastrix.files.wordpress.com/2009/07/gheorghe-dinica.jpg]

Elle. e.Le....

Ulei de muguri de portocal voalat in aburi umeziti usor. Spuma tacuta, alburie, purtand magnolie in pori la cinci pasi jumatate, in stanga. O sticla de vin nedesfacuta inca si urme de intuneric manjite pe peretii aproape albi. Lasa degetele sa-i alunce lin, abia perceptibil, abia real, prin praful din jur si ridica-ntre unghii sidefii o petala de trandafir decazuta in uscare.

Liniste.

Si pielea, oh, acea piele calduta, respirand in curgere, atat de usor...O atinse si se opri-ntr-un fior ce rezona instantaneu pana-n ultima foita de timpan. Descoperi Timpul si-l prinse de firul in care-i infasura trupul ca un cocon verde sidefat, de matase grea. Il rasuci-ntre degete si-l desira pana-n ultimul tipat tacut de secunda. Era singura. Si nu era. Rascoli-ntunericul in pupila si trase adanc...adanc...aer in piept. Dar si aerul disparuse odata cu Timpul.

Ramasesera doar marea si noaptea topite-n ametistul Fiintei. Ce transcede si-acopera si e tOtuL. Si nu mai pretinde. Si-un vuiet mocnit si din nou intunericul si mugurii si praful si spuma si sticla de vin nedesfacuta inca. Usor...


She has a story to tell. She has a story to write. But first, she has a story...to live and die and rebirth.

Petite Marie

[photo via http://www.lundlund.com/photographers/camilla-akrans/page/8#6897]

Bucurenci si fondul de ten. Manifest pentru autenticitate.

Fa-mi pe plac si foloseste fondul de ten mai des pentru ceilalti si mai rar pentru mine. Oricum, dimineata, cand iti descopar intai umarul, apoi gatul si abia cu al treilea sarut obrazul, intre noi doi nu mai sta aproape nimic.

Asa-si incheie Dragos Bucurenci editorialul din Elle-ul din noiembrie. Si este, cred, imaginea mea preferata din tot ce-a construit el acolo. Categoric, e un pretext pentru a merge si a scrie mai departe despre...masti. Nu voi bate moneda despre cum ne confectionam toti masti mai mult sau mai putin inspirate, mai mult sau mai putin costisitoare din punct de vedere al timpului, energiei, materialelor folosite. Caci, cel mai probabil, majoritatea dintre noi e constienta de ce-are-n vitrina si in stoc.

As vrea insa sa surprind alta fateta a prismei. Fiecare dintre noi detine un Sine autentic si un Sine ideal. Cine suntem si cine ne-ar placea sa fim. Pielea cu care ne-a inzestrat natura si aparenta promisa de fondul de ten. Masca. Din lecturile mele in materie, cele mai multe probleme, tulburari sau neplaceri apar cand disonanta/ distanta dintre cele doua tipuri de Sine este prea mare. Dintre Pamant si Rai. O vorba din popor spune ca "Pana la Dumnezeu, te mananca toti sfintii". Cam asa si aici. Cand ceea ce suntem nu se potriveste (inca) cu ceea ce ne-ar placea sa fim/ sa parem, apar tot felul de frustrari, incongruente, incordari. Si de-aici, tot felul de actiuni, mai mult sau mai putin reusite. Pentru care, in cele din urma, platim. Cash. Sau, si mai rau...credit.

Pentru mine, multa vreme a fost foarte neplacut sa-mi recunosc si sa-mi accept imperfectiunile. Slabiciunile, vulnerabilitatile, frustrarile. Nu se potriveau de nicio culoare cu imaginea Sinelui ideal. Cu acea dependenta de fondul de ten "magic", construita in ani. Pana cand a venit un moment in care a trebuit sa le privesc in fata. Si sa le confrunt. Si-am realizat ca ele, ca si toate acele ingrediente cu conotatie pozitiva din reteta propriului Eu, sunt, de fapt, doua fatete ale aceleiasi monede. Eu. Exista, pot fi antrenate, dar nicidecum negate sau complet suprimate. In fond, lumina nu poate exita in absenta intunericului. Si e normal sa fie asa.

Si mi-a alunecat gandul inspre teoria maioresciana a formelor fara fond |de ten =)|. Maiorescu spunea ca nu e bine sa imprumutam forme care nu ni se potrivesc, mult mai bine fiind sa-i dai fondului timp sa se dezvolte singur. Adica sa nu mai folosim deloc fond de ten, de orice natura ar fi el?

Cred ca-l prefer pe Lovinescu, ce vine cu ideea formelor imprumutate, care-si genereaza singure fondul. Nu de alta, dar ma gandessc asa: daca tu nu poti face decat 20 de exercitii pentru abdomen, dar iti propui sa faci 50, incercand sa atingi acel numar, chiar daca faci si numai 25 si tot ai reusit sa te autodepasesti. Sa vii mai aproape. De ceea ce-ti doresti. Cu alte cuvinte, cred ca e ok sa privesti inspre Sinele ideal si sa incerci sa-l atingi, atat timp cat nu pierzi din vedere materialul cu care lucrezi efectiv: Sinele autentic. Asa, ca sa nu inchei totul intr-o vanatoare a la Moby Dick.

Inchei tot cu Bucurenci: Dar da-mi voie sa-ti reamintesc, pentru ca uneori imi pare ca uiti, ca tot acest joc este o conventie. Stim amandoi ca nici hainele, nici machiajul, nici accesoriile nu fac parte din noi. Ele sunt inca un invelis cu care civilizatia ne-a obisnuit sa ne protejam intimitatea. Codul vestimentar spune foarte bine aceasta poveste: daca nu m-ai vazut pana acum decat in costum si cu nodul bine strans la cravata, cel mai probabil ca nu ne cunoastem cu adevarat. Daca ma stii in blugi si camasa, inseamna ca suntem ceva mai apropiati. Daca m-ai vazut in pantaloni scurti sau de trening, mai mult ca sigur ca suntem prieteni sau vecini.

Intamplator sau nu, mi-am amintit ca recent, in urma unei discutii grele in miez de noapte, discutie in care mi-am lasat sa iasa la suprafata si care m-a facut sa recunosc imperfectiuni, am simtit nevoia brusca de a-mi curata de pe fata fondul de ten...Ironic, nu?

O saptamana interesanta. In care-am privit mult dincolo de fondul de ten si-am invatat din ce-am vazut. O saptamana in care mi-am dat seama ca, intr-adevar, adevarata intimitate incepe cand ajungem la capitolul " pantaloni scurti sau de trening". Doar ca dureaza pana ajungi sa te dezbraci si nu toti oamenii sunt, poate, pregatiti pentru intimitate. Dar cred cu tarie ca vine un moment in care e bine s-o lasi mai moale cu fondul de ten. Nu de alta, dar cand faci dragoste, cand plangi sau cand ploua nu tine. Si astea-s, oarecum, momente esentiale...Mastile sunt oricum usor si simplu de iubit. Doar ca, au, din punctul meu de vedere, o problema: se opresc la un punct.

| photo via http://arhitecta.deviantart.com/art/That-Mask-2-49689246 |

Prima zapada

M-am trezit dimineata si orasul arata de parca cu totii ne-am fi batut in somn cu mii de perne de puf. Plutea miros de frig si-as putea sa jur ca am auzit o piatra despicandu-se. Si-aseara inainte s-adorm mi-au descoperit ochii primii fulgi de-omat, o puzderie de faina fina trasa prin sita unui bec. Prima ninsoare...

Prima ninsoare are de cand ma stiu o semnificatie aparte pentru mine. Inca din vremea in care trebuia sa ma urc pe doua randuri de perne pentru a ajunge la geam si-a face ochii mari-mari, uimiti si fermecati de faptul ca "acum ninge ca-n globul meu magic". Si mi se umplea de entuziasm sufletul, caci simteam ca vine cineva (poate Mosul pe-atunci?)si ca acum eu si Aerul nu mai eram singure. Fulgii venisera la noi...Si parca pamantul fusese pana atunci dezgolit si fusese nevoit sa se descurce singur, insa acum, in sfarsit, cineva-i acoperea goliciunea si-i inapoia dreptul la Somn...Si-apoi imi amintesc episodul cu ninsoarea din "Gilmore Girls" in care Lorelai se trezeste in mijlocul noptii pentru ca simte ca va ninge si-i poveseste lui Rory ca inca din vremea copilariei simtea ca prima ninsoare e un cadou pentru ea din partea Cerului =). Si sufletul meu continua sa brodeze frumos povesti si amintiri ale unor vremuri ce-au fost sau ce vor sa fie....

Ce-mi place mie iarna e ca albul imbraca uratul. Urme, goluri, cicatrici. Ale arhitecturii interioare sau exterioare. Nici nu conteaza. Reflectam si ne reflectam. Traim intr-o lume de reflexii. Doar ca, atunci cand ninge, sunt albe si curate. Totul e-o mare de spuma de lapte-mi pare si-mi vine pofta de manusi pufoase si de-un capucino cu scortisoara, oprit in frisca de pe buza de sus, impartit c-un alt suflet aproape....Iarna miroase a curat sau cozonaci, insa niciodata a starv. Aerul tare, cu multe grade pe minus, sterilizeaza parca, aidoma palincii cu multe grade pe plus, tot ce-i bacterie si urat. Si e bine.

Si iarna ma simt intotdeauna mai inteleapta parca. O fi sugestia cromatica ce-aduce-a crestet nins de ani =). Sau poate ca gerul imi domoleste vulcanii ratiunii si simtirii. Sau poate pentru ca afara, cand e frig, sunt multe suflete ( asa, ca-n "The 6th sense" sau, dupa cum se spune in folclor, "Sunt multi afara" |interesanta convergenta de semnificatii, nu? |)si fiecare-si poarta-ntelepciunea si-o transmite insumata =)...Sau poate...

Oricum ar fi, e-un anotimp nou. O coala alba, pe care-o poti desena-n voia sufletului si-a mintii. E-un pretext bun pentru reflectie, pentru sinceritate, pentru visare si actiune. Pentr-un inceput. Un pretext la fel de bun ca oricare altul. Doar ca are mai multa gheata si fulgi de lapte. Un frappe ce nu dauneaza, ci contureaza frumos silueta. Cea sufleteasca, energetica, mentala.

O iarna ca-n povesti(le voastre)! =)

|photo via http://penguina-mica.deviantart.com/art/Let-it-snow-104198868 |

Social media, Fata Morgana ce-mi esti

Ca tot veni toamna, facui curatenie. In Blogroll. Si-am constatat cu tristete ca sunt bloguri ce-mi sunt tare dragi, ca sunt bloguri care chiar spun ceva si cu care nu mi-as pierde vremea inutil. Doar ca am invatat sa fiu precauta: nu le clickuiesc decat foarte rar, caci stiu sigur ca ar urma si alte clickuri peste clickuri (caci toti au idei bune si au citit, vazut, ascultat, etc chestii interesante pe (multe) alte siteuri pe care acum, bineinteles, le recomanda). Si alunec asa usor, ca pe o pojghita fina de gheata, plonjand direct in itele complexe si hipnotizant de ramificate ale social media, ajungand un fel de Gavrilescu ratacit la tiganci, care parca ar vrea, dar totusi n-ar vrea sa scape, ca de...e fain. Si Timpul trece si trec si eu cu el, orele parca intra la apa si "to do" list-ul de pe agenda zilei, saptamanii, etc devine parca dintr-o data prea obez pentru a mai incapea in sertarele temporale pentru care fusese proiectat initial...Si ma trezesc cu o mahmureala a constiintei nu prea placuta si putin uimita, cu dileme asemanatoare celor anexate experientelor bahice "Doamne, dar chiar nu-mi dau seama cum s-a intamplat...am inceput cu un pahar, mi-a mai pus x inca unul, discutia era asa interesanta si, luati de val, n-am observat cand s-a terminat sticla...Au!!"

Nu. "Nu e bine", imi zic mereu, incercand sa-mi temperez elanul si sa-mi canalizez energiile inspre experiente nemijlocite. Acum sunt in proces de temperare cu Facebookul (mama ce ma prinse microbul si ce greu m-am lasat convinsa sa-mi fac initial cont!), cu blogul deja am inceput sa incetinesc ritmul (poate si pentru ca "simt" cum i se prefigureaza tot mai mult contururile unui "frate mai mic", dar din cu totul alt aluat), desi blogosfera in ansamblu inca e densa in atmosfera mea, de twittuit nu m-am apucat inca, tocmai din cauza ca am vazut in ce fel mi-a evoluat relatia cu Facebookul, insa cand voi incepe sa vorbesc despre subiectele despre care imi doresc de foarte multa vreme sa scriu cu siguranta ca voi face si asta. Iar LinkedIn-ul imi bate deja de foarte multa vreme la usa si nu mai pot sa-l evit...si ma uit cu jind la toate cartile pe care mi-am propus sa le dau gata "in perioada asta", la tuburile de acrylic ce gem de plin si panzele ce gem de gol, la hardul ce aproape plesneste de filme, revarsate si-n multe alte dvd-uri, la oamenii faini pe care ii tot descopar sau descoperiti demult si cu care tot am chef sa beau ceai dupa ceai...si-mi sufla rece in ceafa doua intrebari clasice "Cand?" si "Cum?".

Caci social media e incredibil de ispititoare, intocmai ca Fata Morgana. Si, intocmai ca ea, are acea alura de himera pe care oricat te-ai stradui, n-ai cum s-o ajungi, s-o cuprinzi si s-o saruti pana la capat, sa simti ca "ai terminat". Caci social media e, in esenta, o lume de fete si baieti morganici, in masuri mai mici sau mai mari.

Si-atunci ce e de facut? Banuiesc ca, intocmai ca-n cazul vinului, de tine depinde cat bei. Si ce calitate are ceea ce bei. Asa, ca mahmureala constiintei postume sa fie mai usoara =)

Sambata dimineata, cu drag

Sambata dimineata. Miros de pulpe rumenite si de placinte cu branza date-n parg. Mmmm...ma intind alene. "Mai stau 5(0, 00, etc) minute", imi zic. Zvon de clopote in zare si bolborositul lenes al sarmalelor de pe foc e tulburat doar din cand in cand de tropotul sacadat al unor cai purtatori de carute...

Imi aluneca un zambet prin gand. "Mmmm...de-abia astept iarna cu nameti 'nalti cat 'namiaza....sa intru-n casa cu nasul rosu si cu omat incalcit intre pleoape...sa-mi ninga ghetele covorul intotdeauna prea curat pentru ele...sa-mi frig usor buzele cu vin aromat, tocmai fiert...s-ascult vreascurile trosnind in foc, ca acum..." Adorm din nou.

Fericita.