Fa-mi pe plac si foloseste fondul de ten mai des pentru ceilalti si mai rar pentru mine. Oricum, dimineata, cand iti descopar intai umarul, apoi gatul si abia cu al treilea sarut obrazul, intre noi doi nu mai sta aproape nimic.
Asa-si incheie
Dragos Bucurenci editorialul din Elle-ul din noiembrie. Si este, cred, imaginea mea preferata din tot ce-a construit el acolo. Categoric, e un pretext pentru a merge si a scrie mai departe despre...masti. Nu voi bate moneda despre cum ne confectionam toti masti mai mult sau mai putin inspirate, mai mult sau mai putin costisitoare din punct de vedere al timpului, energiei, materialelor folosite. Caci, cel mai probabil, majoritatea dintre noi e constienta de ce-are-n vitrina si in stoc.
As vrea insa sa surprind alta fateta a prismei. Fiecare dintre noi detine un Sine autentic si un Sine ideal. Cine suntem si cine ne-ar placea sa fim. Pielea cu care ne-a inzestrat natura si aparenta promisa de fondul de ten. Masca. Din lecturile mele in materie, cele mai multe probleme, tulburari sau neplaceri apar cand disonanta/ distanta dintre cele doua tipuri de Sine este prea mare. Dintre Pamant si Rai. O vorba din popor spune ca "Pana la Dumnezeu, te mananca toti sfintii". Cam asa si aici. Cand ceea ce suntem nu se potriveste (inca) cu ceea ce ne-ar placea sa fim/ sa parem, apar tot felul de frustrari, incongruente, incordari. Si de-aici, tot felul de actiuni, mai mult sau mai putin reusite. Pentru care, in cele din urma, platim. Cash. Sau, si mai rau...credit.
Pentru mine, multa vreme a fost foarte neplacut sa-mi recunosc si sa-mi accept imperfectiunile. Slabiciunile, vulnerabilitatile, frustrarile. Nu se potriveau de nicio culoare cu imaginea Sinelui ideal. Cu acea dependenta de fondul de ten "magic", construita in ani. Pana cand a venit un moment in care a trebuit sa le privesc in fata. Si sa le confrunt. Si-am realizat ca ele, ca si toate acele ingrediente cu conotatie pozitiva din reteta propriului Eu, sunt, de fapt, doua fatete ale aceleiasi monede. Eu. Exista, pot fi antrenate, dar nicidecum negate sau complet suprimate. In fond, lumina nu poate exita in absenta intunericului. Si e normal sa fie asa.
Si mi-a alunecat gandul inspre teoria maioresciana a
formelor fara fond |de ten =)|. Maiorescu spunea ca nu e bine sa imprumutam forme care nu ni se potrivesc, mult mai bine fiind sa-i dai fondului timp sa se dezvolte singur. Adica sa nu mai folosim deloc fond de ten, de orice natura ar fi el?
Cred ca-l prefer pe Lovinescu, ce vine cu ideea formelor imprumutate, care-si genereaza singure fondul. Nu de alta, dar ma gandessc asa: daca tu nu poti face decat 20 de exercitii pentru abdomen, dar iti propui sa faci 50, incercand sa atingi acel numar, chiar daca faci si numai 25 si tot ai reusit sa te autodepasesti. Sa vii mai aproape. De ceea ce-ti doresti. Cu alte cuvinte, cred ca e ok sa privesti inspre Sinele ideal si sa incerci sa-l atingi, atat timp cat nu pierzi din vedere materialul cu care lucrezi efectiv: Sinele autentic. Asa, ca sa nu inchei totul intr-o vanatoare a la Moby Dick.
Inchei tot cu
Bucurenci:
Dar da-mi voie sa-ti reamintesc, pentru ca uneori imi pare ca uiti, ca tot acest joc este o conventie. Stim amandoi ca nici hainele, nici machiajul, nici accesoriile nu fac parte din noi. Ele sunt inca un invelis cu care civilizatia ne-a obisnuit sa ne protejam intimitatea. Codul vestimentar spune foarte bine aceasta poveste: daca nu m-ai vazut pana acum decat in costum si cu nodul bine strans la cravata, cel mai probabil ca nu ne cunoastem cu adevarat. Daca ma stii in blugi si camasa, inseamna ca suntem ceva mai apropiati. Daca m-ai vazut in pantaloni scurti sau de trening, mai mult ca sigur ca suntem prieteni sau vecini.
Intamplator sau nu, mi-am amintit ca recent, in urma unei discutii grele in miez de noapte, discutie in care mi-am lasat sa iasa la suprafata si care m-a facut sa recunosc imperfectiuni, am simtit nevoia brusca de a-mi curata de pe fata fondul de ten...Ironic, nu?
O saptamana interesanta. In care-am privit mult dincolo de fondul de ten si-am invatat din ce-am vazut. O saptamana in care mi-am dat seama ca, intr-adevar, adevarata intimitate incepe cand ajungem la capitolul " pantaloni scurti sau de trening". Doar ca dureaza pana ajungi sa te dezbraci si nu toti oamenii sunt, poate, pregatiti pentru intimitate. Dar cred cu tarie ca vine un moment in care e bine s-o lasi mai moale cu fondul de ten. Nu de alta, dar cand faci dragoste, cand plangi sau cand ploua nu tine. Si astea-s, oarecum, momente esentiale...Mastile sunt oricum usor si simplu de iubit. Doar ca, au, din punctul meu de vedere, o problema: se opresc la un punct.
| photo via http://arhitecta.deviantart.com/art/That-Mask-2-49689246 |